Se poate si casatorie si sfintenie si Rugaciunea lui Iisus?

Parintele Rafail Noica:

Sfintenia este firea omului, cea pe care trebuie sa o dobandim in aceasta vremelnicie si nu este pentru om nimica deosebit, in sensul ca se deosebeste de vremelnicie, de viata biologica, sfintenia este firea care vesniceste in Dumnezeu, deci este firea omului. Si fie in casatorie, fie in monahism, fie daca sunt alte cai, tot sfintenia este ce cauta el. Dar noi am facut din sfintenie un sablon si am facut un chip mincinos, am pus pe sfinti pe un piedestal cat se poate de inalt si indepartat de noi si ne uitam la ei cu binoclul pe partea gresita ca sa fie inca mai departe, si atuncea ne miram cum de nu ajungem acolo.

Intrebare: Si cum iesim din sabloane?

Parintele Rafail Noica:

A! Domnul acolo sa va scoata! Dar aicea este un pic nadejdea mare in tineretile voastre. Intotdeauna sa aveti inaintea ochilor ca Dumnezeu este Dumnezeul Iubirii si, de acolo, tot ce va raneste sa cautati, sa cercetati, de ce... Nu-mi place ce-am auzit, de ce: fiindca eu sunt pacatos sau fiindca cuvantul nu-i drept.

Si restul, iarasi zic, las pe Dumnezeu sa va calauzeasca. Calea cu Dumnezeu este calea libertatii. Libertatea bineinteles ca-i primejdioasa, dar mi-a venit si chipul asta, cand imi era frica sa ma avant. Am zis: dar, daca nu plec - sa zicem ca noi calatorim catre Ierusalimul Cel de Sus -, daca de frica ca ceva ne poate intampina pe drum, nu plecam, avem un singur lucru cert: ca aici vom ramane. Daca plecam, bun, poate nu ajungem ( ceea ce cu Dumnezeu nu-i deloc cazul ), dar daca luam pe "poate nu ajungem, poate ajungem", avem in inchipuirea noastra 50% si 50%. Daca stau pe loc, am 100% certitudinea ca n-o sa ajung.

Cu asta vreau sa va dau un pic de curaj. Dar cu Dumnezeu, atata timp cat ne tinem de Dumnezeu, nu este cu putinta sa nu ajungem, in sensul in care Hristos a zis: "Oile Mele din mainile Mele nimenea ne le poate smulge." Si imediat a zis: "Tatal Meu este mai mare decat Mine si din mana Tatalui Meu nimeni nu poate sa le smulga". Accentuez pe acest "nimeni nu poate"! Insa omul este dotat cu o asa de mare libertate dumnezeiasca, ca in acea libertate a mea, mantuirea mea nu imi este garantata, in sensul ca nu m-a pus Dumnezeu intr-o cutie de beton armat. Am o infricosatoare libertate, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu ma poate tine pana la capat. Si aicea, mai concret, mai drept, mai nestangaci, nu ma pot exprima, fiindca suntem pe niste limite unde logica omeneasca nu se mai aplica. Este pe de o parte, siguranta absoluta ca vom ajunge, fiindca Hristos a Zis: "...nimeni nu le poate smulge.", pe de alta parte libertatea pe care o am, care vad ca in orice clipa ma pot desparti de Dumnezeu; daca adaug insa si "Doamne fereste!", nu ma pot desparti.

Mai este un lucru: cand incepem sa vedem cine este Dumnezeul Iubirii care este si Atotputernic, incepeti sa vedeti ca Dumnezeul asta, nu te poti pierde cu El, e cu neputinta. Cand vezi ca firea noastra cazuta este asa de rea, ca tot ce face Dumnezeu spre mantuire, noi desfacem intru-pierzanie, nu te poti mantui nicicum. Si traim, spunea o femeie, o sarba, acum multi ani: "Pe mine ma chinuie in Ortodoxia asta nesiguranta, ca poate ma mantuiesc, poate nu. As prefera sa fiu ca protestantii care sunt siguri ca s-au si mantuit."

Dar ceva m-a zgariat in ce zicea ea si, dupa catava vreme, mi-am dat seama ca noi, ortodocsii, nu traim intr-o nesiguranta, ci intr-o dubla siguranta; Asa cum ma vad, este cu neputinta sa ma mantui. Uite, Hristos Isi varsa sangele pentru poporul evreu si pentru toata lumea si evreii invocau sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri ca blestem. Ei, cum se poate mantui asa un om, chiar cu atotputerea iubirii lui Dumnezeu? Si totusi, cand vezi ca Dumnezeu, Hristos, cu puterea dumnezeiasca, cuvant dumnezeiesc, a incercat sa stinga acel blestem, zicand femeilor din Ierusalim: " Plangeti nu pentru Mine, ci pentru voi si pentru copiii vostri", adica pentru care acum cateva minute ati invocat sangele Meu spre blestem iar Eu il vars pentru mantuire. Cu asa un Dumnezeu care nici atuncea nu se supara!!!... Si cand ii bat piroanele in maini zice: "Parinte, iarta-i ca nu stiu ce fac"; cand murind prin mainile noastre, isi da trupul Lui, de noi zdrobit, sangele Lui, de noi varsat, noua spre mantuire, daca vrem; pai, cu un Dumnezeu ca asta, cum si iadul ajungand in el, l-a zdrobit si a facut cale pana la sederea de-a dreapte Tatalui, cu asa un Dumnezeu, cum sa te pierzi???

Si suntem in doua certitudini: cu mine mantuirea este total cu neputinta, si asta face parte din spovedania mea, dar daca ma spovedesc asa, spovedesc si pe Dumnezeu, cu Dumnezeu a se pierde este cu neputinta, si intre aceste doua neputinti cred ca cea a lui Dumnezeu trebuie sa biruiasca. E numai destul sa ma agat si sa raman, sa nu ma las deznadajduit pana la capat de navalele vrajmasului, si ma va pescui Dumnezeu.