Cugetarea saptamanii:

"A ne lepada de cruce-chiar fara intentii rele si hulitoare-inseamna a nu intelege misiunea pamanteasca a lui Hristos, vointa Sa de a se identifica soartei omenesti, de a o cunoaste in forma sa cea mai neprefacuta. Ecce homo, vorba aceasta a lui Pilat, Il identifica pe Fiul Lui Dumnezeu cu omul si destainuie omului cat de mare a fost dragostea Ziditorului pentru faptura Sa. Pe cruce s-au unit dumnezeirea si omenirea - indisolubil - si

s-a pecetluit indumnezeirea fapturii.

Asezand crucea la loc de cinste in biserica si in casa, purtand-o sub chip de cruciulita pe trupul sau vesmintele noastre, ne afirmam de fapt con-dumnezeirea, aducem prinos de cunoastere conditiei omenesti care nu-i [altceva-n.n.] decat vrerea [dorinta, aspiratia omului-n.n.] de teandrie.

Monahul NICOLAE [ Steinhardt] de la Rohia

 

Pace si Bucurie, Tuturor

Parintele Octavian

FOAIA  CREŞTINULUI  ORTODOX 

DIN AREZZO  ŞI  PROVINCIA

Nr. 23 (124 / an III) /  10 IUNIE 2007

 Duminica a 2-a după Rusalii 

 ( a Sfinţilor români)

Sf. Sfințit Mc.Timotei, Episcopul Prusiei; Sf.Muc. Alexandru și Antonina; Cuv. Canid;Cuv. Teofan şi Pansemnia

Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel (săptămâna a doua)

APOSTOL– Romani 2, 10-16: 10. Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi elinului. 

11. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! 

12. Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor şi pieri; iar câţi au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecaţi. 

13. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi. 

14. Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege, 

15. Ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără, 

16. În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor. 

EVANGHELIA – Matei 4, 18-23 (Chemarea primilor apostoli): 18. Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. 

19. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. 

20. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. 

21. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. 

22. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. 

23. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. 

24. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca. 

25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. 

Veniți după Mine!

“Veniţi după Mine!” Acestea au fost primele cuvinte spuse de Iisus lui Petru. Ele sunt de asemenea ultimele cuvinte pe care i le adresează în Evanghelia lui Ioan (21,22). Puţine alte cuvinte mai cuprind înțelesul faptului de a fi creştin mai bine decât aceste trei cuvinte cu care Iisus şi-a chemat apostolii: “Veniţi după Mine!”. Iisus şi-a ales 12 oameni să îl urmeze ca împreună-lucrători cu El. Numărul 12 are semnificaţia sa. Iisus a dorit ca oamenii Săi să reprezinte cele 12 triburi ale Poporului lui Dumnezeu, pentru a fi, în spirit, “noul Israel” care va răspândi mesajul lui Dumnezeu până la capătul pământului.

Semnificaţia chemării discipolilor este aceea că nu doar ei au fost chemaţi. Aşa după cum Dumnezeu l-a ales pe Israel, aşa cum i-a ales pe cei 12, aşa ne-a ales pe noi. El ne-a ales să fim poporul Său, discipolii Săi, lucrătorii Săi, urmaşii Săi. “Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu” (Ioan 15,16). Dumnezeu ne alege înainte să îl alegem noi pe El. El ne alege spre Botez înainte ca noi să fim conştienţi de El. Vine însă un timp când trebuie să răspundem faptului că El ne-a ales. Nu suntem păpuşi de teatru cu Dumnezeu trăgând de sfori pentru a ne conduce în rai sau în iad. Noi trebuie să alegem. Aşa că El ne spune astăzi și nouă: “Veniţi după Mine!”. Cea mai importantă alegere pe

 

 care o vom face vreodată în viaţă este răspunsul nostru la chemarea Sa.

“Oile mele îmi cunosc glasul...”. Pe o păşune din Ţara Sfântă, trei păstori şi-au adus turmele la acelaşi bazin de apă. Cele trei turme de oi beau din acelaşi loc. După ce oile şi-au potolit setea, unul dintre păstori a strigat: “Men-ah !”, care în arabă înseamnă “veniţi după mine”. Oile lui s-au întors ascultătoare spre el şi l-au urmat peste deal. Al doilea păstor a făcut la fel, iar oile l-au urmat. Nici măcar nu s-a obosit să îşi numere oile. Un turist străin a văzut scena şi era foarte uimit. S-a dus la ultimul păstor şi i-a spus: “Daţi-mi cojocul şi bâta Dvs. Să vedem dacă mă vor urma aşa cum vă urmează pe voi, păstorii.” Şi-a luat cojocul pe el şi le-a strigat oilor: “Men-ah !”. Nici o oaie nu s-a clintit. Nu cunoşteau vocea străinului. “Oile nu merg niciodată decât după Dvs?”, a întrebat turistul. Acesta i-a răspuns: “Doar uneori se întâmplă, dacă o oaie este bolnavă, să meargă după altcineva decât după mine.” Există multe voci care îl cheamă pe creştin, dar el recunoaşte şi urmează doar vocea Păstorului său, Hristos. Când nu o face, este pentru că din punct de vedere spiritual este bolnav. Este bolnav de păcat. “Oile Mele ascultă de glasul Meu … şi ele vin după Mine” (Ioan 10,27).

O chemare personală. Chemarea lui Hristos este personală şi solicită un răspuns personal. Iisus nu a venit să cheme lumea în general, ci pe fiecare dintre noi în mod personal. Aşa după cum Marta i-a spus Mariei: “Învăţătorul este aici şi te cheamă” (Ioan 11,28). Pentru tine Dumnezeu a devenit om în Hristos. Pentru tine Iisus a venit aici. Pe tine te cheamă. Tu eşti scopul vizitei Lui. Tu eşti cel pe care îl iubeşte, cel pentru care a murit şi a înviat. Un creştin este cineva care răspunde chemării personale a lui Hristos cu angajamentul personal al vieţii lui. Spre deosebire de alte religii, creştinismul nu înseamnă supunerea la un cod de rânduieli morale sau filozofice, ci loialitatea şi ascultarea faţă de o Persoană: Domnul Iisus Hristos. Creştinul este cel care îl urmează pe Hristos şi îşi modelează viaţa după El. Dacă alegem să îl urmăm, Iisus ne introduce în cea mai profundă relaţie personală cu El. “De acum”, spune Iisus, “nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15,15).

Adresată păcătoşilor. Iisus nu şi-a ales discipolii pe care i-a ales pentru că ar fi fost perfecţi. Petru, de exemplu, era impulsiv şi şovăitor. La un moment dat spunea: “Sunt gata să mor pentru tine”, iar după câteva minute: “Nu îl cunosc pe acest om”. Iacob şi Ioan erau ambiţioşi, cu vise mari. Prin mama lor ei i-au cerut lui Iisus să aibă locurile cele mai bune în împărăţie. Iar când sătenii nu l-au primit bine pe Iisus, i-au cerut Acestuia să arunce foc din ceruri şi să îi distrugă. Matei, vameş, era un trădător în ochii evreilor. Iisus l-a ales chiar şi pe Iuda ca discipol. Totuşi, cea mai mare taină nu este de ce l-a ales pe Iuda, ci de ce m-a ales pe mine. Dumnezeu alege imperfectul, păcătosul. Îi alege pe cei mai nepotriviţi oameni. Sfântul Pavel spunea: “Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (1Corinteni 1,27). Şi Pavel a considerat că este straniu că Dumnezeu l-a chemat; nu era un candidat potrivit pentru a deveni un apostol; dimpotrivă, el a persecutat creştinii înainte. Dar Dumnezeu nu ne cheamă pentru ce suntem. Noi toţi suntem nevrednici. El ne alege aşa cum suntem. El ne alege pentru ceea ce poate să ne facă. Aşa după cum spunea cineva odată: “Dumnezeu nu îi alege pe cei potriviţi; îi face potriviţi pe cei pe care îl alege.”

În al doilea secol exista un filozof roman pe nume Celsus, care îi ridiculiza pe creştini pentru că aceştia erau de regulă proscrişi şi oameni fără mare importanţă pentru societate. “Acest Hristos”, spunea el, “a venit în lume pentru a găsi o societate teribilă - El nu a venit să îi cheme pe cei drepţi sau pe cei deştepţi, ci pe păcătoşi, pe cei bătuţi, frânţi, învinşi.” Origen, învăţat creştin, i-a răspuns: “Este adevărat. Hristos îi cheamă pe cei învinşi, dar nu îi lasă aşa. El ne înnoieşte. Venim la El lacomi şi avari; El ne face generoşi. Venim la El murdari; El ne curăţă. Venim la El neciopliţi; El ne face domni. Venim la El fără de Dumnezeu; iar El ne umple cu prezenţa lui Dumnezeu.”

De ce să mergem după Iisus?. Mergem după Iisus deoarece El este Dumnezeu adevărat. “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. “Tatăl şi cu Mine una suntem”, mai spune El. “Cel care mă vede pe Mine îl vede pe Tatăl.” “Înainte de Avraam am fost Eu.” “Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, a spus Petru.

“Veniţi după Mine”, a spus Iisus. “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” “Veniţi după Mine”, a spus Isus. “Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată.” “Veniţi după Mine”, a spus Isus. “Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” Mergeţi după El! Poarta este îngustă iar drumul greu, dar este singura cale spre satisfacţie, pace, bucurie şi viaţa eternă. De ce să urmăm pe altcineva? Cine s-ar putea compara cu Iisus?

Îi aparţinem Lui. Îl urmăm pe Iisus deoarece îi aparţinem Lui. El este Domnul şi Dumnezeul nostru, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru. El ne-a făcut şi ne-a mântuit. Alegem să îl urmăm deoarece suntem turma Sa; El este Păstorul nostru. Îi cunoaştem glasul şi îl urmăm când ne cheamă. Ştim cine suntem şi ai cui suntem, aşa că îl urmăm pe El.

Împliniţi-vă potenţialul. Mergem după Iisus deoarece doar El ne poate ajuta să ne împlinim potenţialul. O poveste ne spune despre un băiat de la o fermă care a găsit un ou în deşert. L-a luat acasă şi l-a pus sub o găină care l-a clocit. Pasărea a crescut şi era evident diferită de suratele găini, dar se comporta ca ele. Nu era totuşi o găină: era un vultur. Ce jalnic să vezi un rege al cerului scurmând în pământ după seminţe.

 

 Într-o zi băiatul l-a luat, a mers sus pe munte şi de pe o stâncă i-a dat drumul. Vulturul s-a speriat de hăul de sub el. Şi-a întins aripile iar vântul a început să îl sufle. Căderea s-a oprit, transformându-se în înălţare. Pe curenţii de aer vulturul zbura tot mai sus. A mai făcut un cerc deasupra băiatului şi apoi a dispărut la linia orizontului.

Omul nu a fost făcut să trăiască asemenea animalelor. El a fost făcut să se ridice spre înălţimi, să ia parte la însăşi viaţa lui Dumnezeu. Socrate l-a întrebat odată pe Xenofon dacă ştie despre anumite vase unde au fost făcute. Xenofon i-a spus unde. Iar Socrate l-a întrebat: “Ştii unde sunt făcuţi oamenii buni şi virtuoşi?” “Nu”, i-a spus tânărul Xenofon. “Atunci”, a spus Socrate, “urmează-mă şi învaţă.” Doar urmându-l pe Hristos putem să ne împlinim şi să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim.

“Pescari de oameni”. Iisus ne cheamă să îl urmăm pentru a fi “pescari de oameni”. Dumnezeu are mult de lucru în lumea de astăzi, şi aceasta trebuie să se facă prin noi, poporul Său, apostolii Săi. Cuvântul “apostol” înseamnă “cel care este trimis”. Fiecare creştin este chemat să fie un apostol, unul trimis de Hristos să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea de astăzi. J. Arthur Rank, faimos producător britanic de film, i-a spus unui prieten că la un moment dat visa să producă câte un film religios extraordinar în fiecare an. “Şi de ce nu ai făcut aşa?”, l-a întrebat prietenul. “Deoarece pentru a produce un film religios bun trebuie să existe scenarişti creştini, actori creştini, cameramani creştini.” Trist a adăugat: “Din păcate nu prea găsesc suficienţi din aceştia.”

“Veniţi după mine”, spune Iisus. Am nevoie de voi pentru a face din împărăţia lui Dumnezeu o realitate pe pământ. Am nevoie de voi să fiţi slujitorii Mei, mărturisitorii Mei, între oamenii cu care lucraţi, lângă care trăiţi. Am nevoie de voi să duceţi iertarea acolo unde a fost o nedreptate, să ajutaţi ca îndoiala să se transforme în credinţă, să duceţi bucurie în vieţile consumate de tristeţe, să reflectaţi lumina Mea în întuneric. “Veniţi după Mine.” Nu am să vă trimit singuri. Voi fi cu voi, să vă conduc, să vă călăuzesc, să vă întăresc, să vă susţin.

Discutând despre subiectul urmării lui Iisus, trebuie să nu uităm că dincolo de ce putem face noi pentru Iisus, ca apostoli ai Săi în lumea de astăzi, este şi ce poate face El pentru noi. Odată un preot a mers la casa unei bătrâne doamne pentru a o ajuta cu o sumă de bani să îşi plătească nişte datorii. A bătut de câteva ori la uşă, dar nu i-a răspuns nimeni. În final a plecat înapoi cu banii la el. A aflat apoi că doamna fusese acasă atunci. Ea i-a explicat: “Am auzit că bate cineva la uşă, dar am crezut că sunt creditorii, venind să îmi ceară banii datoraţi.” Nu bate vreun creditor la uşa inimii noastre. Este Prietenul nostru, care vine să ne aducă nu doar o misiune, “Veniţi după Mine”, ci şi un dar. Ca Fiul întrupat al lui Dumnezeu, El ne aduce puterea lui Dumnezeu spre mântuirea noastră.

Adevărata libertate. Urmarea lui Hristos nu ne aduce doar o misiune, nici doar mântuirea - ne aduce şi adevărata libertate. Înainte de începerea unui concert, fiecare muzician îşi acordează instrumentul cântând la el. Dacă îi auzi te crezi la casa de nebuni. Aceasta este libertatea: fiecare face ce vrea el. Dar nu este muzică. În clipa în care soseşte dirijorul, începe simfonia. Muzicienii nu mai sunt liberi să cânte ce vor ei. Acum sunt conduşi de un mare dirijor. Toţi cântă aceeaşi partitură într-o sincronizare perfectă. Care este diferenţa între spitalul de nebuni de la început şi frumuseţea simfoniei? Fiecare muzician, că este la violină, clarinet sau alt instrument, are acum un stăpân. Fiecare îşi găseşte adevărata libertate încredinţându-i-se lui. Prima sarcină a fiecărui suflet nu este să îşi găsească libertatea, ci Stăpânul. Iar când îşi va găsi Stăpânul, va găsi şi adevărata libertate.

Oameni neobişnuiţi. Lumea a avut mereu nevoie de oameni neobişnuiţi. Iisus este Cel care face astfel de oameni. El a chemat pescari obişnuiţi şi i-a făcut cei mai neobişnuiţi oameni de pe pământ. Neobişnuit de integri. Neobişnuiţi în iubirea lor pentru Dumnezeu. Neobişnuiţi în iubirea lor pentru omenire. Neobişnuiţi în disponibilitatea lor de slujire.

Un băiat creştin era odată angajat într-un magazin. Într-o zi, angajatorul său a plecat şi l-a lăsat pe băiat să aibă grijă de magazin. În curând a venit un client pentru a comanda nişte haine. În timp ce băiatul îi lua măsurile, bărbatul s-a aplecat spre el şi i-a şoptit: “O să îmi iei bine măsurile, nu? Stăpânul tău nu este aici.” Băiatul a răspuns: “Nu, dar celălalt Stăpân este.” Neobişnuită integritate! “Veniţi după Mine”, ne spune Neobişnuitul Stăpân şi vă voi face oameni neobişnuiţi. “Tu eşti lumina lumii”, spune El. “Tu eşti sarea pământului.”

Nu este uşor. Urmarea lui Iisus ne face oameni neobişnuiţi. Dar nu este mereu uşor să îl urmăm. Pentru că Cel care ne invită spunându-ne “Veniţi după Mine” poartă crucea şi ne spune: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuie sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui” (Matei 8,34-35). Nimic nu este uşor în această lume. Nu trebuie să ne intereseze ceea ce este uşor ci ceea ce ne dă adevărata pace, ceva pentru care merită să trăim, ceva pentru care merită să murim. Şi doar Hristos ne poate da aşa ceva. Ne va costa ceva, pentru că pe El îl costă totul. Dar ne-ar costa şi mai mult să ne facem drumul prin această lume fără El, şi apoi, la sfârşit, când am ajuns la capătul drumul, să constatăm că nu avem nimic.

Dacă nu îl urmăm pe Hristos. Dacă nu îl urmăm pe Hristos, vom ceda fiecărei ispite pe care o întâlnim. Un psihiatru a făcut un studiu despre motivele care îi fac pe tineri să ia droguri. El a descoperit că

 

cu toţii au avut conflicte personale intense. Aceşti tineri au căutat să renască, o cale de a scăpa de vinovăţie, ceva care să le umple vidul moral şi spiritual, o cale de a avea o părere mai bună despre sine, o filozofie care să dea sens vieţii lor. Şi cum ar putea drogurile să nu deziluzioneze? Cine altcineva decât Hristos poate să împlinească toate aceste nevoi? Prin harul lui Dumnezeu numeroşi tineri au întors spatele drogurilor şi faţa lui Hristos, găsind calea eliberării şi a împlinirii totale. “Veniţi după Mine”, spune Iisus. Pe cine altcineva să urmăm?

Nu există discipoli perfecţi. Creştinul este o persoană care încearcă să îi urmeze lui Hristos. Spunem “încearcă” pentru că nimeni nu reuşeşte perfect. Chiar şi Sfântul Pavel a mărturisit aceasta: “Fraţilor, eu încă nu socotesc că am reuşit.” “Dar”, adaugă el, “tind către cele dinainte”(Filipeni 3, 13-14). Urmându-ne Stăpânul vom cădea de multe ori, dar nu vom rămâne la pământ. Prin părere de rău şi prin harul lui Dumnezeu ne vom ridica de fiecare dată şi vom continua să mergem cu Hristos. Trebuie să tindem mereu spre cele dinainte, urmându-ne chemarea înaltă. Arhiepiscopul William Temple spunea odată: “‘Veniţi după Mine’: aceasta este datoria creştinului. ‘Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu’: aceasta este răsplata creştinilor.” Există o sarcină mai înaltă? Poate fi pe lumea aceasta o recompensă mai mare? Amin. (predica Anthony M.Coniaris/traducere Oana Capan)

De la Părintele TEOFIL PĂRĂIANU citire - SFATURI PENTRU VIAȚĂ  (2):

PRECIZARE. Cine este Părintele TEOFIL Părăianu? Părintele este călugăr ieromonah la mânăstirea  BRÂNCOVEANU de la Sâmbăta de Sus ( lângă Făgăraş-jud.Braşov). Un om lipsit de vedere, adică: orb, lipsit de „lumina ochilor” trupeşti. Dumnezeu i-a răsplătit însă anii de rugăciune şi de trăire duhovnicească autentică cu o altfel de lumină: lumina minţii. In cele către Dumnezeu, Părintele TEOFIL vede copleşitor de limpede şi are o memorie de-a dreptul uimitoare. Cunoaşte zeci de mii de pagini de text pe de rost. Ca să vă dau doar un exemplu: el nu citeşte PSALTIREA. O rosteşte, o zice din minte, pentru că o ştie pe deasupra. Dacă însă ar fi doar atât, poate că nu ar fi atât de uimitor. Poate că mai există oameni înzestraţi astfel de la Bunul Dumnezeu. Dar, pe lângă aceasta, Părintele TEOFIL are şi o cunoaştere şi o trăire duhovnicească de excepţie. Şi le împărtăşeşte tuturor. Ca o bună călăuză spre mântuire!

- Dar nu putem privi alegerea căsătoriei cu bună știință că ar fi o osandire la nedesăvârșire?

- Nu, nu este, pentru că există și o desăvârșire în căsătorie, nu exista o exclusivitate când e vorba de desăvârșire. Se desăvârșesc și călugării și mirenii, fiecare în calea lui, numai că unii au mai multe obstacole și alții au o cale mai lină în urcușul duhovnicesc. Dar adevarat este că în viața călugărească exista foarte mulți improvizați. De ce? Pentru că mulți nici nu știu ce fac atunci când se fac călugări, ci încearcă un amestec între călugărie și mirenie. Ei cred că pot să-și completeze lipsurile duhovnicești  cu împliniri materiale, că pot să găsească modalitatea - fiind în mânăstire - să mai caute și ceva din lumea asta și, în cazul acesta, este o improvizație, iar improvizațiile nu duc unde trebuie, așa că rămân improvizați toată viața și numai Dumnezeu știe cum, în cele din urmă, va hotărî asupra unora ca aceștia.

În afară de asta, sunt oameni care se duc de la căsătorie la mânăstire pe motivul că nu s-au împlinit în căsătorie, că și-au pierdut liniștea prin căsătorie, căsătorindu-se cu persoane care nu i-au odihnit, care nu i-au ridicat, ci i-au scăzut. Sunt cazuri în care elementele soț și soție nu reușesc să ajungă la un numitor comun, se ceartă, se bruschează, se bat și atunci zice: Dă-o încolo de lume, mă duc la mânăstire și vă las pe toți. Unul ca acesta a realizat ceva pentru Dumnezeu? Nu a realizat nimic pentru Dumnezeu, a realizat ceva pentru sine. Aici, la noi la mânăstire, au fost cazuri din acestea și sunt și acum cazuri de oameni care s-au plictisit de lumea aceasta și au venit la mânăstire. Ei, ce ia dat unul ca acela lui Dumnezeu?

- Sfântul Ioan Scărarul spune că nici nu poate avea un om căsătorit încredințarea mântuirii, decât pe patul de moarte.

- Bine, asta este o părere. Să știi că și Sfinții pot avea păreri. Nu se poate zice că pe patul de moarte ești mântuit și dacă nu ești pe patul de moarte nu ești mântuit. Nu se știe niciodată. Femeia se mântuiește prin naștere de prunci, nu prin moarte. Când este nașterea - când mori? Sunt niște lucruri care trebuiesc gândite, nu înseamnă că, gata, dacă a zis Sfântul Ioan Scărarul : asta-i, și fără asta nu se poate. Uite, și un Sfânt poate avea o părere care nu-i exactă, privită obiectiv. Păi așa și călugărul, numai pe patul de moarte poate să fie sigur de mântuire, de aceea se spune că "moartea pentru Sfinți este naștere la viața veșnică".

În realitate, nașterea este un moment pregătit de un proces, nu se poate naște un copil în momentul zămislirii. Toată viața trăiește în vederea mântuirii, a desăvârșirii. Important este să fim pe calea cea bună, să avem conștiința că stăm în fața lui Dumnezeu, că nu noi ne mântuim, ci Dumnezeu ne mântuiește și să căutăm o împlinire prin Dumnezeu. În cazul acesta, ai încredințarea că Dumnezeu te mântuiește nu în clipa morții, ci în toate clipele în care te angajezi pentru Dumnezeu.

- Părinte, în ce măsură îi scade pe soți sau nu îi scade relația intimă, în scopul nașterii de copii, dacă toți zicem "în fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea"?

- Bine, asta este o raportare la păcatul strămoșesc. Noi nu putem duce lucrurile la extrem. Așa au făcut gnosticii, care au spus că materia trebuie distrusă, nu trebuie înmulțită, pentru că materia este rea, deci căsătoria e rea, pentru că înmulțește materia. Astea nu sunt concepții ale Bisericii. Noi zicem că la temelia existenței noastre este ceva care nu ne favorizează. Dar nu putem zice totuși lucrul acesta, pentru că actul acesta sexual, care este până la urmă un act fizic, de ce îl folosește Dumnezeu atunci pentru concepere dacă e scăzut ca act? Nu putem susține lucrul acesta decât într-o anumită perspectivă, dar perspectiva asta nu este una reală. Putem spune însă altceva, și anume, că actele sexuale care nu urmăresc și nașterea de fii ar fi cu scadere, dar nici în acest caz nu poți să te menții pe poziția aceasta mult, pentru că e într-adevar o insuficiență a omului. Cei care au facut rânduielile acestea cu marțea, joia și nu la sărbători, au vrut să-l ridice pe om mai presus de sine însuși. Ei, in realitate, ca oameni necăsătoriți, au făcut program oamenilor căsătoriți! Or, lucrul acesta nu se poate realiza. Nici ei, poate, căsătoriți fiind, nu puteau realiza lucrul acesta, pe care ei nu l-au experimentat. Poate să nu fie

 

scădere, poate să fie o ridicare faptul acesta, că te angajezi la aducerea în lume a unui copil. Lucrul acesta te face colaborator cu Dumnezeu, și dacă te face colaborator cu Dumnezeu, îl mai poți socoti inferior?  ( va urma)

DIN COMOARA  SFINTEI SCRIPTURI (89)

FACEREA - ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 3. Căderea strămoşilor în păcat. Pedeapsa. Făgăduinţa lui Mesia.   

1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?" 

2. Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;

3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"

4. Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! 

5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". 

6. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. 

7. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. 

8. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. 

9. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: "Adame, unde eşti?"

Trackbacks

Commentaires

Ajouter un commentaire