Se poate si casatorie si sfintenie si Rugaciunea lui Iisus?

Parintele Rafail Noica:

Sfintenia este firea omului, cea pe care trebuie sa o dobandim in aceasta vremelnicie si nu este pentru om nimica deosebit, in sensul ca se deosebeste de vremelnicie, de viata biologica, sfintenia este firea care vesniceste in Dumnezeu, deci este firea omului. Si fie in casatorie, fie in monahism, fie daca sunt alte cai, tot sfintenia este ce cauta el. Dar noi am facut din sfintenie un sablon si am facut un chip mincinos, am pus pe sfinti pe un piedestal cat se poate de inalt si indepartat de noi si ne uitam la ei cu binoclul pe partea gresita ca sa fie inca mai departe, si atuncea ne miram cum de nu ajungem acolo.

Intrebare: Si cum iesim din sabloane?

Parintele Rafail Noica:

A! Domnul acolo sa va scoata! Dar aicea este un pic nadejdea mare in tineretile voastre. Intotdeauna sa aveti inaintea ochilor ca Dumnezeu este Dumnezeul Iubirii si, de acolo, tot ce va raneste sa cautati, sa cercetati, de ce... Nu-mi place ce-am auzit, de ce: fiindca eu sunt pacatos sau fiindca cuvantul nu-i drept.

Si restul, iarasi zic, las pe Dumnezeu sa va calauzeasca. Calea cu Dumnezeu este calea libertatii. Libertatea bineinteles ca-i primejdioasa, dar mi-a venit si chipul asta, cand imi era frica sa ma avant. Am zis: dar, daca nu plec - sa zicem ca noi calatorim catre Ierusalimul Cel de Sus -, daca de frica ca ceva ne poate intampina pe drum, nu plecam, avem un singur lucru cert: ca aici vom ramane. Daca plecam, bun, poate nu ajungem ( ceea ce cu Dumnezeu nu-i deloc cazul ), dar daca luam pe "poate nu ajungem, poate ajungem", avem in inchipuirea noastra 50% si 50%. Daca stau pe loc, am 100% certitudinea ca n-o sa ajung.

Cu asta vreau sa va dau un pic de curaj. Dar cu Dumnezeu, atata timp cat ne tinem de Dumnezeu, nu este cu putinta sa nu ajungem, in sensul in care Hristos a zis: "Oile Mele din mainile Mele nimenea ne le poate smulge." Si imediat a zis: "Tatal Meu este mai mare decat Mine si din mana Tatalui Meu nimeni nu poate sa le smulga". Accentuez pe acest "nimeni nu poate"! Insa omul este dotat cu o asa de mare libertate dumnezeiasca, ca in acea libertate a mea, mantuirea mea nu imi este garantata, in sensul ca nu m-a pus Dumnezeu intr-o cutie de beton armat. Am o infricosatoare libertate, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu nu ma poate tine pana la capat. Si aicea, mai concret, mai drept, mai nestangaci, nu ma pot exprima, fiindca suntem pe niste limite unde logica omeneasca nu se mai aplica. Este pe de o parte, siguranta absoluta ca vom ajunge, fiindca Hristos a Zis: "...nimeni nu le poate smulge.", pe de alta parte libertatea pe care o am, care vad ca in orice clipa ma pot desparti de Dumnezeu; daca adaug insa si "Doamne fereste!", nu ma pot desparti.

Mai este un lucru: cand incepem sa vedem cine este Dumnezeul Iubirii care este si Atotputernic, incepeti sa vedeti ca Dumnezeul asta, nu te poti pierde cu El, e cu neputinta. Cand vezi ca firea noastra cazuta este asa de rea, ca tot ce face Dumnezeu spre mantuire, noi desfacem intru-pierzanie, nu te poti mantui nicicum. Si traim, spunea o femeie, o sarba, acum multi ani: "Pe mine ma chinuie in Ortodoxia asta nesiguranta, ca poate ma mantuiesc, poate nu. As prefera sa fiu ca protestantii care sunt siguri ca s-au si mantuit."

Dar ceva m-a zgariat in ce zicea ea si, dupa catava vreme, mi-am dat seama ca noi, ortodocsii, nu traim intr-o nesiguranta, ci intr-o dubla siguranta; Asa cum ma vad, este cu neputinta sa ma mantui. Uite, Hristos Isi varsa sangele pentru poporul evreu si pentru toata lumea si evreii invocau sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri ca blestem. Ei, cum se poate mantui asa un om, chiar cu atotputerea iubirii lui Dumnezeu? Si totusi, cand vezi ca Dumnezeu, Hristos, cu puterea dumnezeiasca, cuvant dumnezeiesc, a incercat sa stinga acel blestem, zicand femeilor din Ierusalim: " Plangeti nu pentru Mine, ci pentru voi si pentru copiii vostri", adica pentru care acum cateva minute ati invocat sangele Meu spre blestem iar Eu il vars pentru mantuire. Cu asa un Dumnezeu care nici atuncea nu se supara!!!... Si cand ii bat piroanele in maini zice: "Parinte, iarta-i ca nu stiu ce fac"; cand murind prin mainile noastre, isi da trupul Lui, de noi zdrobit, sangele Lui, de noi varsat, noua spre mantuire, daca vrem; pai, cu un Dumnezeu ca asta, cum si iadul ajungand in el, l-a zdrobit si a facut cale pana la sederea de-a dreapte Tatalui, cu asa un Dumnezeu, cum sa te pierzi???

Si suntem in doua certitudini: cu mine mantuirea este total cu neputinta, si asta face parte din spovedania mea, dar daca ma spovedesc asa, spovedesc si pe Dumnezeu, cu Dumnezeu a se pierde este cu neputinta, si intre aceste doua neputinti cred ca cea a lui Dumnezeu trebuie sa biruiasca. E numai destul sa ma agat si sa raman, sa nu ma las deznadajduit pana la capat de navalele vrajmasului, si ma va pescui Dumnezeu.

Quand la grâce est en nous, notre esprit s’enflamme et s’élance vers le Seigneur jour et nuit, car la grâce unit l’âme à Dieu dans l’amour ; elle l’aime et ne veut pas s’arracher à lui, car elle n’arrive pas à se rassasier de la douceur du Saint-Esprit. Et il n’y a pas de fin à l’amour de Dieu.

Je connais un homme que le Seigneur a visité de sa grâce. Si le Seigneur lui avait demandé : « Veux-tu que je te donne une grâce plus abondante encore ? », à cause de la faiblesse de sa chair il lui aurait répondu : « Tu vois, Seigneur, que si tu me donnes davantage, j’en mourrai. » Car l’homme est limité et ne peut supporter la plénitude de la grâce.

Amour et Larmes

Seigneur miséricordieux, que ton amour pour moi, pécheur, est grand ! Tu m’as donné de te connaître ; tu m’as donné de goûter ta grâce. « Goûtez et voyez comme le Seigneur est bon » (Ps 33,9). Tu m’as donné de goûter ta bonté et ta miséricorde, et insatiablement, jour et nuit, mon âme est attirée vers toi. L’âme ne peut oublier son Créateur, car l’Esprit divin lui donne les forces d’aimer celui qu’elle aime ; elle ne peut s’en rassasier, mais désire sans trêve son Père céleste.

Bienheureuse l’âme qui aime l’humilité et les larmes, et qui hait les pensées mauvaises.

Bienheureuse l’âme qui aime son frère, car notre frère est notre propre vie.

Bienheureuse l’âme qui aime son frère : elle sent en elle la présence de l’Esprit du Seigneur ; il lui donne paix et joie, et elle pleure pour le monde entier.

Mon âme s’est souvenue de l’amour du Seigneur, et mon cœur s’est réchauffé. Mon âme s’est abandonnée à une profonde lamentation, car j’ai tant offensé le Seigneur, mon Créateur bien-aimé. Mais il ne s’est point souvenu de mes péchés ; alors mon âme s’est abandonnée à une lamentation encore plus profonde pour que le Seigneur ait pitié de chaque âme et la prenne dans son Royaume céleste.

Et mon âme pleure pour le monde entier. Je ne puis me taire sur le peuple que j’aime jusqu’aux larmes. Je ne puis garder le silence, car mon âme souffre continuellement pour le peuple de Dieu, et, avec des larmes, je prie pour lui. Je ne puis, frères, ne pas vous proclamer la miséricorde de Dieu et les ruses de l’Ennemi.

CATEVA TEXTE PENTRU A MEDITA LA MESAJUJL DUMINICII TUTUROR SFINTILOR

 

SFINTENIA – mărturisirea   firească a trăirii creştine

 

„Sfânt e cel ce se împărtăşeşte de credinţă.”           (Sf. Ioan Gură de Aur – Efeseni, Omilia I, pg. 8)

 

„Simplitatea deschide calea sfinţeniei.”                             (Clement Alexandrinul – Pedagogul XII pg. 253)

 

„Sfântul har al lui Dumnezeu, readuce chipul omului la forma care era, când a fost făcut.”

(Diadoh al Foticeii)

„Sufletul care crede că poate ajunge la curăţenie desăvârşită, din el şi prin el singur, fără Duhul Sfânt, acela nu este pentru cer şi pentru Împărăţie.”                                                (Sf. Macarie cel Mare)

 

„Dacă vânturile Duhului Sfânt nu bat în suflet, dacă nu se arată nori cereşti, nu cade din cer ploaie, atunci omul nu poate aduce Domnului roade vrednice de El.”

(Sf. Macarie cel Mare, Omilia XXVI, 19 pg. 154)

„După cum omul socoteşte că roadele câmpului său sunt adevărate, înainte de a le strânge în grânarul său, tot aşa şi tu poţi fi încredinţat că roadele Duhului Sfânt din inima ta, nu se vor pierde şi mântuirea este adevărată. „         (Avva Isaia)

 
„Sfinţirea constă în oprirea şi omorârea poftei care vine din simţuri.”                  (Sf. Maxim Mărturisitorul)

 
„Doamne! Nu mă lăsa să ajung înaintea feţei Tale, înainte de a mă fi sfinţit.” 

(Sf. Ignatie al Antiohiei)

 

 

         

” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. ” Matei 6, 33

FOAIA  CREŞTINULUI  ORTODOX 

DIN AREZZO  ŞI  PROVINCIA

Nr. 24 (125 / an III) /  17 IUNIE 2007

 Duminica a 3-a după Rusalii 

 (Despre grijile vieţii)

Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail; Sf. Mc. Isavru şi cei împreună cu dânsul

Postul Sf. Apostoli Petru și Pavel (săptămâna a treia)

APOSTOL– Romani 5, 1-10:

1. Deci fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos, 

2. Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu. 

3. Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, 

4. Şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde 

5. Iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. 

6. Căci Hristos, încă fiind noi neputincioşi, la timpul hotărât a murit pentru cei necredincioşi. 

7. Căci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotărăşte cineva să moară. 

8. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. 

9. Cu atât mai vârtos, deci, acum, fiind îndreptaţi prin sângele Lui, ne vom izbăvi prin El de mânie. 

10. Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui.   

EVANGHELIA – Matei 6, 22-33:

22. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. 

23. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! 

24. Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. 

25. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? 

26. Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? 

27. Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? 

28. Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. 

29. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. 

30. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? 

31. Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? 

32. Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. 

33. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

 

 

( În reproducere: Rembrandt Harmensz. van Rijn [1606 – 1669] Iisus  vorbind ucenicilor – Matei 6 -  cretă colorată cu penița și pensula (35 × 48 cm) — 1634 / Rijksprentenkabinet, Amsterdam)

 

 

 

Vedem aşa cum suntem!

Într-o vară, un pantofar din America a făcut o călătorie prin Europa. El a reuşit cumva să obţină o audienţă la Papa. Când s-a reîntors la muncă, prietenul lui l-a întrebat nerăbdător: "Spune-mi, Art, ce fel de om este Papa?" Art s-a gândit un moment, apoi a răspuns: "Poartă mărimea 39".

Este evident că vedem aşa cum suntem. Pictorul vede lumea în culori, sculptorul în forme; muzicianul percepe lumea în sunete, şi economistul în mărfuri. Arătaţi-le la doi oameni exact aceeaşi imagine, şi fiecare va vedea ceva diferit în ea. Doi oameni privesc pe aceeaşi fereastră: unul vede noroiul de pe jos, celălalt vede stelele de pe cer.

Avem tendinţa de a vedea şi auzi lucrurile nu aşa cum sunt ele, ci aşa cum suntem noi. Cel care este plin de ură, vede doar oameni urâcioşi. Dacă ne simţim nesiguri pe noi înşine, ni se va părea că ceilalţi oameni ne ameninţă. În mod constant îi judecăm pe ceilalţi după noi înşine. Hoţul este mult mai suspicios faţă de semenii săi decât este un om cinstit. Se spune că un rege al unui regat străvechi a ales un om bun şi un om rău dintre supuşii săi. Omului bun i-a spus: "Du-te în regatul meu şi găseşte un om rău". Omul bun a căutat şi a căutat, dar nu a putut să găsească nici un om rău. Omului rău regele i-a spus: "Du-te în regatul meu şi găseşte un om bun". Şi omul rău a căutat şi a căutat, dar nu a putut găsi nici un om bun. Vedem aşa cum suntem. Vedem doar lucrurile de care suntem cu adevărat interesaţi. Unii tineri, după ce tocmai s-au întors din primul război mondial, spuneau că Parisul era un oraş îngrozitor de murdar şi că nu existau acolo altceva decât bordeluri. Alţii povesteau că este un oraş frumos cu catedrale şi parcuri minunate. Vedem aşa cum suntem.

Vedem doar ceea ce aşteptăm să vedem. De ce doar Magii au văzut steaua? Deoarece numai ei o căutau. De ce numai Simeon şi Ana l-au recunoscut pe Iisus ca Mântuitorul lumii atunci când Maria l-a adus la Templu după patruzeci de zile? Pentru că doar ei îl aşteptau plini de speranţă. Un astronom va vedea mult mai mult pe cer decât un om obişnuit. Un artist va vedea mult mai mult într-un tablou decât cel care nu este artist. Se spune că un membru al comunităţii sale l-a salutat pe faimosul predicator Henry Ward Beecher la uşa bisericii după o slujbă religioasă şi i-a spus: "Dr. Beecher, poate sunteţi interesat de faptul că am numărat douăsprezece erori gramaticale în predica Dvs. din această dimineaţă". Un alt credincios i-a spus în aceeaşi dimineaţă: "Astăzi l-am găsit pe Dumnezeu". Amândoi bărbaţii au ascultat aceeaşi predică. Amândoi au găsit ceea ce aşteptau să găsească. Vedem aşa cum suntem.

Într-o excursie prin Alpii elveţieni, călăuza arăta frumuseţea impresionantă a piscurilor acoperite de zăpadă, a zglobiilor izvoare de munte, a lacurilor asemănătoare cu oglinzile şi a liniei maiestuoase a orizontului. Unul dintre drumeţi tot comenta: "Ce este atât de minunat în acestea?" Călăuza i-a răspuns: "Omule, dacă nu ai nimic în interior, nu vei vedea nimic în exterior". Ceea ce este înăuntru este extrem de important. Dacă nu îl avem pe Dumnezeu înăuntrul nostru, nu îl vom vedea niciodată în afară. Dacă îl avem înăuntrul nostru, nu putem decât să îl vedem pretutindeni: în fiecare pasăre, în fiecare apus de soare, în fiecare copac, în fiecare om care este flămând sau însetat.

Iisus a spus : "Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!" (Matei 6,22-23). Ochiul este fereastra întregului trup. Prin "ochi", Iisus înţelege sufletul omului. Dacă sufletul nu este curat; dacă este întunecat de prejudecăţi, de ură, de poftă trupească, de îngâmfare; dacă este obsedat de invidie şi gelozie, ne va deforma întreaga noastră viziune. Vom vedea oamenii şi lucrurile nu aşa cum sunt, ci cu deformările datorate urii sau invidiei noastre. "Ochii şi urechile sunt martori mincinoşi pentru cei care au suflete barbare", a spus Heraclit în urmă cu douăzeci şi cinci de secole.

Arătând spre rufele întinse la uscat în curtea vecinei, o gospodină a spus: "Uită-te la acele haine - sunt atât de gri şi cu pete!" O prietenă i-a răspuns: "Mie mi se pare că hainele sunt foarte curate. Geamurile tale sunt murdare." Dacă viaţa pare înnorată, poate că ferestrele noastre trebuie să fie curăţate. Iisus ne îndeamnă să păstrăm întotdeauna curate ferestrele sufletului prin examinarea zilnică a conştiinţei, pocăinţă şi spovadă. Dacă nu facem aceasta, în mod constant îi vom vedea pe ceilalţi nu aşa cum sunt ei, ci aşa cum suntem noi - urâcioşi, invidioşi, îngâmfaţi, egoişti. "Este mai bine să te păstrezi curat ca lacrima", spunea George Bernard Shaw, "tu eşti fereastra prin care trebuie să priveşti lumea". Şi Iisus a spus: "Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia îl vor vedea pe Dumnezeu".

 

Rugăciune. Doamne Isuse, Tu ai venit să le înnoieşti pe toate. Curăţă-ne! Înnoieşte-ne înăuntrul nostru pentru ca să putem vedea viaţa aşa cum doreşti Tu să o vedem, limpede, şi aşa cum o vezi Tu. Amin. Vedem aşa cum suntem. Amin.

(predica Anthony M.Coniaris/traducere Oana Capan)

 

 

 

 

 

De la Părintele TEOFIL PĂRĂIANU citire - SFATURI PENTRU VIAȚĂ  (3):

PRECIZARE. Cine este Părintele TEOFIL Părăianu? Părintele este călugăr ieromonah la mânăstirea  BRÂNCOVEANU de la Sâmbăta de Sus ( lângă Făgăraş-jud.Braşov). Un om lipsit de vedere, adică: orb, lipsit de „lumina ochilor” trupeşti. Dumnezeu i-a răsplătit însă anii de rugăciune şi de trăire duhovnicească autentică cu o altfel de lumină: lumina minţii. In cele către Dumnezeu, Părintele TEOFIL vede copleşitor de limpede şi are o memorie de-a dreptul uimitoare. Cunoaşte zeci de mii de pagini de text pe de rost. Ca să vă dau doar un exemplu: el nu citeşte PSALTIREA. O rosteşte, o zice din minte, pentru că o ştie pe deasupra. Dacă însă ar fi doar atât, poate că nu ar fi atât de uimitor. Poate că mai există oameni înzestraţi astfel de la Bunul Dumnezeu. Dar, pe lângă aceasta, Părintele TEOFIL are şi o cunoaştere şi o trăire duhovnicească de excepţie. Şi le împărtăşeşte tuturor. Ca o bună călăuză spre mântuire!

Nil Ascetul, în Filocalia, volumul I, citând din Deuteronom, Capitolul al XXV-lea, deduce că atingerea părților rușinoase sau cugetarea la ele, întinează, și completează că cele ce ajută la naștere arată creatura. Întrebarea ar fi tot în ceea ce privește gnosticii, dacă ar fi într-adevăr o scădere?

- Nu este o scădere. Nu există nimic în trupul omenesc care să fie întinat, să fie prin sine scăzut[întinat, spurcat/n.n.]; și organul sexual și ochiul sunt pe același plan, din punct de vedere creatural. Nu se poate spune că acesta-i spurcat și acesta-i curat. În momentul în care "Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat", nu mai e vorba de spurcăciune. Este vorba de întinare prin gândirea pe care o poți avea; de exemplu, se recomandă călugărilor să nu-și privească trupul și mai ales părțile ascunse ale trupului, ca să nu se excite, adică să aibă un mijloc de înlăturare a unor porniri care, la ei, sunt vinovate. Asta nu înseamnă însă ca soțul și soția nu se pot bucura chiar și de ceea ce pare a fi scăzut, pentru că nu e nimic scăzut. Citeam undeva, într-o carte de sexologie, că aceia care se rușinează când au un act sexual, sting lumina și așa mai departe, greșesc. Era o părere a unui laic în chestiunea aceasta, dar omul trebuie să se reverse, în fond, în actele sexuale, nu să se jeneze și să zică "vai, de mine, că iar am făcut păcat și vai de mine, că n-ar mai fi trebuit...". Astea sunt lucruri care trebuie să ridice ființa omenească, nu trebuie să o scadă.

Animalele, de exemplu, care se împreună, nu au o jena, o pudoare, o fac oriunde, nu? Oamenii au o jena nu pentru că e jena, ci pentru că este o intimitate. Dar unul care s-a făgăduit la călugărie și trăiește viața călugărească, sigur că nu trebuie să aibă relații intime, sau homosexualii, să se desfăteze unul de celălalt, sau cei care au porniri nefirești...

- Problema s-ar fi pus nu în sensul că ar fi necurat, ci dacă n-ar fi fost mai bine - în viziunea Sfântului Ioan Scărarul - să se aibă grijă de desăvârșirea proprie...

- Lasă-mă, măi, cu Sfântul Ioan Scărarul! Sfântul Ioan Scărarul a scris pentru călugări, nu a scris pentru oameni de rând. Adevărul este că ”Scara” este pentru călugări, nu este pentru mireni. Este scrisă de un călugăr și sigur că tot ce e scris în ea e valabil pentru călugări, nu și pentru ceilalți. Nu se poate orienta cineva după ”Scara”, de exemplu, în chestiuni de sexualitate, dacă el este căsătorit.

- Chiar spune în ”Scara”, în Cuvântul 11, Capitolul 5: "Se pot privi cu nepasare cei din lume, din mândrie, și se pot defăima când nu sunt de față, pentru a scăpa de deznădejde și a dobândi nădejdea". Cum adicâ?

- Nu știu. Nu-mi dau seama. Mie mi se pare confuză treaba. Ia, să o mai zicem o dată.

- Deci, "pot privi cu mândrie"...

- Bine, să privească cu mândrie ei, unii pe alții, sau cum? Călugării să-i privească pe mireni? Da, că ei sunt mai presus de ăia... dar nu sunt mai presus de ei, au altă cale.

- "Și se pot defăima pentru a scăpa de deznădejde și a dobândi nădejdea"...

- Adică, tu, călugăr fiind, să-i defaimi. Nu, măi, nu e o perspectivă reală. Indiferent cum ar fi, noi nu avem voie să-i defăimăm, pentru că au o altă viață, pe care, de fapt, Biserica o binecuvântează. Dumnezeu o binecuvântează. Dumnezeu a binecuvântat sexualitatea prin însăși creerea omului, așa cum este, bărbat și femeie. După aceea, dacă-i vorba să aducem argumente, Biserica binecuvântează căsătoria cu sexualitate cu tot, nu o binecuvântează ca și când ar fi vorba despre doi care acum se fac călugări și care vor trăi în viața comună de căsătorie. Nu e așa! O căsătorie cu tendințe din acestea, de necăsătorie, e de fapt o caricatură de căsătorie și de călugărie. Nu e nici călugărie, nici căsătorie. Biserica zice: "Să se veselească ei la vederea fiilor și a fiicelor lor". Este o datorie a celor care se căsătoresc să aibă familie și nu un singur copil și să se uite la el ca la știu eu ce. Dacă poți avea mai mulți copiii și ai numai unul, ai un idol, nu un copil!   ( va urma)

 

DIN COMOARA  SFINTEI SCRIPTURI (90)

FACEREA - ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 4. Cain şi Abel. Urmaşii lor.

1. După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu". 

2. Apoi a mai născut pe Abel, fratele lui Cain. Abel a fost păstor de oi, iar Cain lucrător de pământ. 

3. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. 

4. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui, 

5. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă. 

6. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? 

7. Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!" 

8. După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât. 

9. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Unde este Abel, fratele tău?" Iar el a răspuns: "Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?" 

10. şi a zis Domnul: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. 

11. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. 

12. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ". 

13. Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: "Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta. 

14. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni, mă va ucide". 

15. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi". Şi a pus Domnul  Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.   

16. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. 

17. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Apoi a zidit Cain o cetate şi a numit-o, după numele fiului său, Enoh. 

18. Iar lui Enoh i s-a născut Irad; lui Irad i s-a născut Maleleil; lui Maleleil i s-a născut Matusal, iar lui Matusal i s-a născut Lameh. 

19. Lameh şi-a luat două femei: numele uneia era Ada şi numele celeilalte era Sela. 

20. Ada a născut pe Iabal; acesta a fost tatăl celor ce trăiesc în corturi, la turme. 

21. Fratele lui se numea Iubal; acesta este tatăl tuturor celor ce cântă din chitară şi din cimpoi. 

22. Sela a născut şi ea pe Tubalcain, care a fost făurar de unelte de aramă şi de fier. Şi sora lui se chema Noema. 

23. Şi a zis Lameh către femeile sale: "Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele: Am ucis un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătaia mea. 

24. Dacă pentru Cain va fi răzbunarea de şapte ori, apoi pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte!" 

25. Adam a cunoscut iarăşi pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut un fiu şi i-a pus numele Set, pentru că şi-a zis: "Mi-a dat Dumnezeu alt fiu în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain. 

26. Lui Set de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu.   

( În reproducere: GUSTAVE DORE  - JERTFA  LUI  CAIN  ȘI ABEL                                          Facere 4, 2. 5

                                       (1832 – 1883)       - UCIDEREA LUI ABEL                                                       Facere 4, 8, 9